DESPRE NOI

Cine suntem?

În 2015, după o perioadă plină de provocări, în special pe plan emoțional, am decis să plec în Marea Britanie, unde am devenit profesor și m-am specializat în EYFS (Early Years Foundation Stage). Atunci a început magia cu adevărat. Acolo am descoperit ceva care m-a marcat profund: copiii se autoreglează emoțional cu o ușurință incredibilă. Pe cât de repede se supără, pe atât de repede iartă, se bucură din nou și își păstrează o curiozitate autentică față de viață și față de tot ceea ce îi înconjoară.

Această observație a stârnit în mine întrebarea: „Ce se întâmplă cu noi când creștem și devenim adulți?” Ştiți vorba aceea: “Don’t grow up, it’s a trap.”? Dar totuși ce se întamplă pe parcurs? De ce pierdem această naturalețe, libertate emoțională și bucurie simplă?

Dacă e ceva ce am învatat de la sutele de copii cu care am avut privilegiul să lucrez, a fost să pun întrebări din pură curiozitate. Răspunsurile au început să vină sub forma unor informații și revelații despre: NLP, hipnoterapie, credințe limitative, traume, programul de pornire în viaţă, rănile emoționale şi impactul acestora asupra noastră ca adulţi, tipare comportamentale, legile universale și puterea vibratiei personale. A fost începutul unei călătorii intense de dezvoltare personală, spirituală și vindecare emoțională, ghidată de mentori de renume precum Marisa Peer sau Joe Dispenza, dar şi multi alţii care m-au ajutat la fel de mult.

Astfel am adăugat la profesorat, divese calificari precum: hipnoterapeut, consilier dezvoltare personală, expert NLP, coach (LoA, life purpose, relationships, universal laws, abundance and manifestation).

Pe măsură ce aprofundam, am simțit nevoia să înțeleg și explicațiile științifice și medicale din spatele transformărilor. Atunci, cel mai firesc a fost să apelez la mama mea – medic cu peste 30 de ani de experiență – care mi-a oferit perspectiva complementară, rațională și bazată pe fapte.

Astfel a luat naștere ideea de parteneriat

Dr. Edith Belgun – Medicul care privește omul ca întreg

Ca medic primar de medicină generală, am lucrat cu mii de pacienți în peste trei decenii de practică. De-a lungul timpului, am observat că multe afecțiuni fizice își au rădăcina în emoții neexprimate, stres cronic, tipare comportamentale nocive și lipsa conexiunii autentice cu propriul corp.

Am început să pun întrebări suplimentare pacienților mei – nu doar despre simptomele lor, ci și despre viața lor, relațiile, stresul zilnic și istoria personală. Răspunsurile mi-au confirmat că sănătatea nu poate fi tratată doar la nivel fizic; avem nevoie de o abordare holistică, și care să includă mintea, emoțiile și corpul într-un întreg unitar.

Astfel, am adăugat expertizei mele medicale o viziune integrativă, bazată pe nutriție clinică, echilibrare metabolică și sprijin emoțional real.

De-a lungul ultimilor 10 ani, am participat la numeroase cursuri, ateliere și programe de dezvoltare personală.

Sunt binecuvântată că am putut să-mi schimb realitatea și să manifest cariera visurilor mele.

Ca să numesc doar câțiva mentori din întreaga lume: Marisa Peer, Joe Dispenza, Regan Hillyer, Raluca Dicu, Loredana Savencu, Florin Alexandru. Fac parte din Mind Shifting Academy și Transformation Academy, căutând constant să-mi îmbunătățesc cunoștințele și practica. Iată doar câteva programe care mi-au adus rezultate uimitoare:

De ce am creat împreună Belgun Essential și RESET TOTAL

Experiențele noastre – a mea, ca specialist în transformare emoțională și dezvoltare personală, și a mamei mele, ca medic cu o abordare holistică – s-au împletit firesc într-o misiune comună: să îi ajutăm pe adulții activi care au spus „Ajunge!” rușinii, perfecționismului și eșecurilor repetate în viața de zi cu zi,  și mai ales în ceea ce privește dietele să-și recâștige echilibrul, sănătatea și bucuria de a trăi.

Așa a luat naștere Belgun Essential, brandul nostru de suflet, Construit cu grijă și expertiză pentru adulți care își doresc o transformare autentică, din interior spre exterior.  Numele vine din credința că lucrurile cu adevărat importante sunt esențiale pentru minte, inimă și corp. Motto-ul nostru – „Esențial pentru tine, firesc pentru corpul tău” – exprimă exact filozofia noastră: nimic forțat, nimic artificial, doar pași conștienți și naturali spre o transformare profundă și durabilă.

Programul nostru semnătură, RESET TOTAL – Slăbește din interior spre exterior, este expresia completă a acestei filozofii. Combină expertiza medicală, educația nutrițională, vindecarea emoțională și tehnici moderne precum hipnoterapia și NLP, totul susținut de o comunitate activă, empatică și unită.

De ce e Belgun Essential unic?

TERAPIE ORIENTATĂ CĂTRE SOLUȚII

Tot ceea ce ai nevoie pentru a reuși în fiecare aspect al vieții tale se află în tine. Noi te vom ghida în această călătorie pentru a te reconecta cu resursele tale interioare și pentru a-ți descoperi potențialul nelimitat. Împreună, vom identifica ceea ce te împiedică să obții viața pe care ți-o dorești. În acest proces, îți vei transforma viața și îți vei schimba cu succes concentrarea de la problemă la soluție. Schimbă-ți mintea, schimbă-ți viața!

ABORDARE PERSONALIZATĂ

Fiecare călătorie este unică! Împreună vom explora ceea ce funcționează pentru tine, în cadrul unor ședințe de terapie adaptate nevoilor, obiectivelor și preferințelor tale specifice. Această abordare este concentrată pe oferirea de strategii și tehnici țintite, pentru a asigura progresul, a aborda cauzele profunde – nu doar simptomele, a promova împuternicirea și a crea o fundație solidă pentru schimbări pozitive de durată.

FLEXIBILITATE

Terapia vine la tine! Poți experimenta o conexiune profundă cu terapeutul/consilierul/ medicul tău de oriunde din lume, chiar din confortul casei tale. Ședințele online pot fi programate astfel încât să se potrivească programului tău. Mai mult decât atât, se elimină cheltuielile legate de transport și îngrijirea copiilor, ceea ce face această variantă mai rentabilă decât terapia tradițională, față în față.

EXPERTIZĂ

Suntem mândre să spunem că am învățat de la cei mai buni, având ca scop principal să oferim tot ceea ce avem noi mai bun. Călătoria, atât a mamei mele, cât și a mea, a început cu mult timp în urmă, iar prioritatea noastră a fost dintotdeauna să ne asigurăm că, dacă am avut binecuvântarea de a învăța de la cei mai buni, să facem tot ce este necesar pentru a rămâne printre ei. Ne-am continuat dezvoltarea profesională (dar și personală) în acest sens, angajându-ne într-un proces constant de învățare, observare și dezvoltare, tocmai pentru a rămâne la curent cu cele mai noi tehnici și cercetări.